Începând cu august 2020, Institutul Francez din România și Serviciul de Cooperare al Ambasadei Franței în România au dat startul unei campanii de susținere a societăților civile românești implicate în acțiuni de sprijinire a comunităților vulnerabile din România pe timpul pandemiei, prin ajutorul financiar a 14 ONG-uri din țară.
Prin donația de 3.000 € a Ambasadei Franței către Institutul Bucovina, au fost desfășurate mai multe acțiuni de prevenire a infectării cu virusul SARS – Cov 2.
Astfel, Instititutul Bucovina a instruit 20 de voluntari care s-au deplasat în teren, unde au distribuit kit-uri de igienă și 2.000 de materiale informative, pentru 200 de persoane de etnie romă aflate în situații de risc și marginzalizare socială și 200 de persoane cu dizabilități care locuiesc în comunități izolate. O parte dintre aceste produse au ajuns în cătunul Țâmpoceni din comuna Păltinoasa, Suceava.