Anul acesta, Institutul Bucovina a desfășurat campania Cadoul din Cutia de Pantofi, aflată la a 7-a ediție, un proiect de suflet, prin care sute de cadouri conținând obiecte de îmbrăcăminte/încălțăminte, echipament școlar, dulciuri și jucării, împachetate în cutii de pantofi în culori festive, au fost colectate la sediul Institutului Bucovina.
În apropierea Crăciunului, membrii organizației, alături de voluntari din cadrul specializării asistență socială de la Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava, au împărțit darurile copiilor din județ care trăiesc în medii defavorizate, aducând în casele acestora spiritul Crăciunului și bucuria că de sărbători vor avea și ei cadouri ca toți ceilalți copii.
65 dintre sutele de pachete au venit tocmai din Austria, din partea şcolii Neue Mittelschule Sankt Leonhard, cu ajutorul lui Tom Zuljevic-Salamon, director al Die Querdenker şi membru al Social Firms Europe CEFEC.